În medie, un aparat dentar trebuie purtat între 12 și 24 de luni, însă acest aspect este discutabil și ține de complexitatea problemei dentare cu care se confruntă pacientul. „O persoană în vârstă va purta aparatul dentar mai mult, pentru că deplasările se realizează puțin mai greu decât la o persoană tânără. La maturitate, densitatea osoasă este intensă, ceea ce înseamnă că deplasările dinților se realizează mai greu”, mai spune dr. Teodorina Secară.
Aparatul dentar nu are vârstă, astfel fiecare persoană este liberă să-și aleagă propriul aparat în funcție de recomandarea medicului specialist și de discreția pe care și-o dorește în legătură cu acesta. Prețul unuia poate varia între 1.000 și 6.000 de euro.
Cei mici pot opta pentru cele fixe și mobile, vizibile sau invizibile. Adulții pot alege aparate fixe, care sunt tot mai discrete, sau gutiere mobile.
1. Aparatul dentar din safir este preferat de celebritățile de la Hollywood, deoarece este transparent, fabricat din safir și se montează pe partea exterioară a dinților.
2. Aparatul dentar din ceramică are două mari avantaje: este transparent și se curăță foarte ușor.
3. Aparatul dentar din metal are scheletul vizibil, dar marele avantaj este prețul său, care duce la un tratament ieftin.
4. Aparatul dentar lingual/ incognito se montează pe partea inferioară a dinților, fiind complet invizibil.
5. Aparatul dentar mobil are structura unei gutiere transparente și poate fi îndepărtat oricând pentru igienizare.
6. Aparatul ortodontic mobil se recomandă copiilor cu dentiție temporară sau mixtă și are rol în stimularea creșterii și dezvoltării oaselor maxilare. Acesta este confecționat dintr-un plastic special și din anumite accesorii metalice”, precizează dr. Teodorina Secară, de la Northo, pentru Gândul.
Copiii trebuie să facă prima vizită la medicul ortodont până la vârsta de 7 ani, cel mai târziu, dar, în cazurile speciale, tratamentul poate începe mult mai devreme.
„Aparatele dentare sunt recomandate pentru anumite grupe de vârstă: Între și 3-8 ani sunt indicate trainerele dentare, între 8 și 10 ani aparatele mobile, iar peste 10 ani aparatele dentare fixe sau gutierele estetice.
Am avut și pacienți 60 de ani care au recurs la un astfel de tratament pentru o sănătate sporită a danturii”,a precizat dr. Teodorina Secară pentru Gândul.
În general, după finalizarea tratamentului, este necesar sa purtăm o protecție (o sârmă fină ce se aplică în spatele danturii) pentru a menține dinții în noua poziție.
Igiena dentară trebuie să fie mai minuțioasă decât de obicei.”Este indicat ca periatul să o facă folosind o anumită metodă, iar periuța interdentară nu trebuie să lipsească din trusa zilnică a pacientului, astfel încât acesta să aibă dinții sănătoși, fără nicio carie. Fără o igienă în detaliu, dinții sunt mult mai predispuși la carii, deoarece în aparatul dentar rămân adesea resturi alimentare.
Regimul alimentar se modifică puțin, pentru că este indicat să fie evitate anumite alimente lipicioase sau de o consistență dură, care pot determina dezlipirea brakets-urilor aparatului.
În plus, vizitele la medicul specialist ortodont vor fi mai dese, atât pentru strângerea aparatului, cât și pentru o monitorizare constantă a sănătății întregii danturi.
În general, după finalizarea tratamentului este necesar să purtăm o protecție (o sârmă fină ce se aplică în spatele danturii) pentru a menține dinții în noua poziție.
În concluzie, aparatul dentar nu impune nicio restricție serioasă pentru viața de zi cu zi a pacientului, ci poate o atenție sporită”, afirmă specialistul.
Aparatul dentar nu are vârstă, astfel fiecare persoană este liberă să-și aleagă propriul aparat în funcție de recomandarea medicului specialist și de discreția pe care și-o dorește în legătură cu acesta. Prețul unuia poate varia între 1.000 și 6.000 de euro.
Cei mici pot opta pentru cele fixe și mobile, vizibile sau invizibile. Adulții pot alege aparate fixe, care sunt tot mai discrete, sau gutiere mobile.